Skip to main content
  • WORD Research this...
    2 Kings 15
    •   În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.
    •   Avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim.
    •   El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
    •   Numai înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
    •   Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.
    •   Celelalte fapte ale lui Azaria şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
    •   Azaria a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.
    •   În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel, la Samaria, Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni.
    •   El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
    • 10   Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului şi l-a omorât, şi, în locul lui, a domnit el.
    • 11   Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
    • 12   Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, când zisese: „Fiii tăi până în al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
    • 13   Şalum, fiul lui Iabeş, a început domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.
    • 14   Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorât, şi, în locul lui, a domnit el.
    • 15   Celelalte fapte ale lui Şalum şi uneltirea pe care a făcut-o sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
    • 16   Atunci, Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi cei ce erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l-a bătut pentru nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.
    • 17   În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.
    • 18   El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut, cât a trăit, de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
    • 19   Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint ca să-l ajute să-şi întărească domnia.
    • 20   Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus dea fiecare câte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară.
    • 21   Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
    • 22   Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
    • 23   În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel, la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
    • 24   El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
    • 25   Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii galaadiţilor. A omorât astfel pe Pecahia şi a domnit în locul lui.
    • 26   Celelalte fapte ale lui Pecahia şi tot ce a făcut el sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
    • 27   În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
    • 28   El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
    • 29   Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare, în Asiria.
    • 30   Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorât şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.
    • 31   Celelalte fapte ale lui Pecah şi tot ce a făcut el sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
    • 32   În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.
    • 33   Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
    • 34   El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia.
    • 35   Numai înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.
    • 36   Celelalte fapte ale lui Iotam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
    • 37   În vremea aceea, Domnul a început trimită împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.
    • 38   Iotam a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.
  • King James Version (kjv)
    • Active Persistent Session:

      To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.

      How This All Works

      Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.

      However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.

      Please Keep Your Favourite Verse Private

      Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.

      The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.

    • Loading...
  • Cornilescu (cornilescu - 2.1)

    Romanian (ro)

    Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"

    • Encoding: UTF-8
    • Direction: LTR
    • LCSH: Bible.Romanian
    • Distribution Abbreviation: cornilescu

    License

    Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society

    Source (OSIS)

    history_1.0
    Initial release
    history_2.0
    Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
    history_2.1
    Correction of multiple conversion errors
    history_2.2
    Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Basic Hash Usage Explained

At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.

We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.

Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.

Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.

Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.

The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.

We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.

Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.

Favourite Verse

You should select one of your favourite verses.

This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.

This is currently the active session key.

Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.

2 Împărați 15:

Sharing the Word of God with the world.
  • Share Text
    ...
  • Share Link

2 Împărați 15:1

Tagging this verse.

The active verse selected text should load here.

Active

Available Tags

Drag and drop the desired tag from the available ones to the active area.

To un-tag a verse, drag and drop the desired tag from active to the available tags area.

Edit Tag

Create Tag

2 Împărați 15:1

Notes on this verse.

The active verse selected text should load here.