-
WORD Research this...Deuteronomy 15
- 1 La fiecare şapte ani, să dai iertare.
- 2 Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor care va fi împrumutat pe aproapele său să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.
- 3 Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească, dar să ierţi ce ai la fratele tău.
- 4 Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul, Dumnezeul tău;
- 5 numai să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.
- 6 Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.
- 7 Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.
- 8 Ci să-i deschizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui.
- 9 Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: ‘Ah, se apropie anul al şaptelea, anul iertării!’ Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta şi te-ai face vinovat de un păcat,
- 10 ci să-i dai, şi să nu dai cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca.
- 11 Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: ‘Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.’
- 12 Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie să-ţi slujească şase ani, în anul al şaptelea să-i dai drumul de la tine şi să fie slobod.
- 13 Şi când îi vei da drumul ca să se ducă slobod de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală;
- 14 să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea, prin binecuvântarea Domnului, Dumnezeului tău.
- 15 Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat, de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.
- 16 Dacă însă robul tău îţi va zice: ‘Nu vreau să ies de la tine’, pentru că te iubeşte, pe tine şi casa ta, şi se simte bine la tine,
- 17 atunci să iei o sulă şi să-i găureşti urechea de uşă şi să-ţi fie rob pentru totdeauna. Tot aşa să faci şi cu roaba ta.
- 18 Să nu-ţi pară rău când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, căci ţi-a slujit şase ani, ceea ce face de două ori cât simbria unui om tocmit cu plată, şi Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în tot ce vei face.
- 19 Să închini Domnului, Dumnezeului tău, pe orice întâi născut de parte bărbătească din cireada şi turma ta. Să nu munceşti cu întâiul născut al vacii tale, să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale.
- 20 Să-l mănânci în fiecare an, tu şi familia ta, înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El.
- 21 Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului, Dumnezeului tău.
- 22 Să-l mănânci în cetăţile tale: cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să-l mănânce amândoi, cum se mănâncă acum căprioara sau cerbul.
- 23 Numai sângele să nu i-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.