Skip to main content
  • WORD Research this...
    Acts 27
    •   După ce s-a hotărât plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
    •   Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
    •   A doua zi, am ajuns la Sidon, şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie meargă pe la prietenii săi şi fie îngrijit de ei.
    •   După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru vânturile erau potrivnice.
    •   După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
    •   Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
    •   Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
    •   De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.
    •   Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi
    • 10   şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre”.
    • 11   Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel.
    • 12   Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere plece cu corabia de acolo, ca încerce ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca ierneze acolo.
    • 13   Începuse sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
    • 14   Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
    • 15   Corabia a fost luată de el, fără poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
    • 16   Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut punem mâna pe luntre.
    • 17   După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii şi, de teamă nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
    • 18   Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început arunce în mare încărcătura din corabie,
    • 19   şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei.
    • 20   Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
    • 21   Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia ascultaţi şi nu fi pornit cu corabia din Creta, ca fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
    • 22   Acum, sfătuiesc fiţi cu voie bună, pentru niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei.
    • 23   Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte
    • 24   şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie stai înaintea cezarului şi iată Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’.
    • 25   De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
    • 26   Dar trebuie dăm peste un ostrov.”
    • 27   În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit se apropie de pământ.
    • 28   Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
    • 29   De teamă nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau se facă ziuă.
    • 30   Dar, deoarece corăbierii căutau fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt ar vrea arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,
    • 31   Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”.
    • 32   Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o cadă.
    • 33   Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
    • 34   De aceea, rog mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
    • 35   După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început mănânce.
    • 36   Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.
    • 37   În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.
    • 38   După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
    • 39   Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
    • 40   Au tăiat ancorele, ca le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.
    • 41   Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început se rupă de izbitura valurilor.
    • 42   Ostaşii au fost de părere omoare pe cei întemniţaţi, ca nu scape vreunul prin înot.
    • 43   Sutaşul însă, care voia scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, se arunce de pe corabie în apă şi iasă cei dintâi la pământ,
    • 44   iar ceilalţi se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut au ajuns toţi teferi la uscat.
  • King James Version (kjv)
    • Active Persistent Session:

      To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.

      How This All Works

      Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.

      However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.

      Please Keep Your Favourite Verse Private

      Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.

      The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.

    • Loading...
  • Cornilescu (cornilescu - 2.1)

    Romanian (ro)

    Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"

    • Encoding: UTF-8
    • Direction: LTR
    • LCSH: Bible.Romanian
    • Distribution Abbreviation: cornilescu

    License

    Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society

    Source (OSIS)

    history_1.0
    Initial release
    history_2.0
    Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
    history_2.1
    Correction of multiple conversion errors
    history_2.2
    Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Basic Hash Usage Explained

At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.

We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.

Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.

Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.

Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.

The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.

We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.

Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.

Favourite Verse

You should select one of your favourite verses.

This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.

This is currently the active session key.

Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.

Faptele Apostolilor 27:

Sharing the Word of God with the world.
  • Share Text
    ...
  • Share Link

Faptele Apostolilor 27:1

Tagging this verse.

The active verse selected text should load here.

Active

Available Tags

Drag and drop the desired tag from the available ones to the active area.

To un-tag a verse, drag and drop the desired tag from active to the available tags area.

Edit Tag

Create Tag

Faptele Apostolilor 27:1

Notes on this verse.

The active verse selected text should load here.