-
WORD Research this...Jeremiah 18
- 1 Cuvântul vorbit de Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:
- 2 „Scoală-te şi pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”
- 3 Când m-am pogorât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.
- 4 Vasul pe care-l făcea n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci, el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
- 5 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 6 „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel?” zice Domnul. „Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!
- 7 Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa şi că-l voi nimici,
- 8 dar, dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
- 9 Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
- 10 Dar, dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.
- 11 De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!»’
- 12 Dar ei zic: ‘Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!’ ”
- 13 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii.
- 14 Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare?
- 15 Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute,
- 16 făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
- 17 Ca vântul de la răsărit îi voi risipi înaintea vrăjmaşului, iar în ziua necazului lor, le voi întoarce spatele şi nu Mă voi uita la ei!”
- 18 Atunci ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de proroci. Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!”
- 19 Ascultă-mă, Doamne, şi auzi glasul potrivnicilor mei!
- 20 Cu rău se răsplăteşte binele? Căci au săpat o groapă ca să-mi ia viaţa. Adu-Ţi aminte că am stat înaintea Ta ca să vorbesc bine pentru ei şi să abat mânia Ta de la ei.
- 21 De aceea, dă pe copiii lor pradă foametei şi doboară-i cu sabia! Nevestele lor să fie lipsite de copii şi să rămână văduve, şi bărbaţii lor să fie luaţi de ciumă; tinerii lor să fie ucişi de sabie în luptă!
- 22 Să se audă strigăte ieşind din casele lor când cetele aduse de Tine vor cădea deodată peste ei! Căci au săpat o groapă ca să mă prindă şi mi-au întins laţuri sub picioare.
- 23 Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea şi nu le şterge păcatul dinaintea Ta, ci să fie doborâţi în Faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale!
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.