-
WORD Research this...Jeremiah 33
- 1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară pe când era încă închis în curtea temniţei:
- 2 „Aşa vorbeşte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul:
- 3 ‘Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.’
- 4 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia şi despre casele împăraţilor lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii,
- 5 când vor înainta să lupte împotriva haldeenilor şi când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea şi în urgia Mea şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde Faţa de această cetate:
- 6 ‘Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
- 7 Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel şi-i voi aşeza iarăşi ca odinioară.
- 8 Îi voi curăţi de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.
- 9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea şi de toată propăşirea pe care le-o voi da’.
- 10 Aşa vorbeşte Domnul: ‘Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta, despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,
- 11 strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: «Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!» Glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară’, zice Domnul.
- 12 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori, care-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,
- 13 în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la miazăzi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda, vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.
- 14 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
- 15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
- 16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în linişte’. Şi iată cum Îl vor numi: ‘Domnul, Neprihănirea noastră’.
- 17 Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
- 18 Nici preoţii şi leviţii nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi-de-tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare şi să aducă jertfe în toate zilele’.”
- 19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
- 20 „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,
- 21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.
- 22 Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa robului Meu David şi pe leviţii care-Mi slujesc’.”
- 23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
- 24 „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ‘A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese’? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.
- 25 Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului,
- 26 atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!’ ”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.