-
WORD Research this...Isaiah 41
- 1 „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună.
- 2 Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf şi arcul o pleavă luată de vânt?
- 3 El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.
- 4 Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.
- 5 Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin.
- 6 Se ajută unul pe altul şi fiecare zice fratelui său: ‘Fii cu inimă!’
- 7 Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: ‘Este bună!’ şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.
- 8 Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,
- 9 tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: ‘Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
- 10 Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.’
- 11 Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.
- 12 Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.
- 13 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!
- 14 Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel, căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.’
- 15 Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărâma munţii şi vei face dealurile ca pleava.
- 16 Le vei vântura şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.
- 17 Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
- 18 Voi face să izvorască râuri pe dealuri şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz şi pământul uscat în şuvoaie de ape;
- 19 voi sădi cedri, salcâmi, mirţi şi măslini în pustie; voi pune chiparoşi, ulmi şi merişori turceşti la un loc în pustie,
- 20 ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri şi Sfântul lui Israel le-a zidit.
- 21 Apăraţi-vă pricina – zice Domnul – arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.
- 22 „Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul.
- 23 Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
- 24 Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.
- 25 Am sculat pe cineva de la miazănoapte şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.
- 26 Cine a vestit lucrul acesta de la început ca să-l ştim, şi cu mult înainte ca să zicem: ‘Are dreptate!’? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.
- 27 Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: ‘Iată-i, iată-i!’ Şi Ierusalimului: ‘Îţi trimit un vestitor de veşti bune!’
- 28 Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.
- 29 Iată că toţi sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.