-
WORD Research this...Leviticus 6
- 1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 2 „Când va păcătui cineva şi va săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,
- 3 tăgăduind că a găsit un lucru pierdut, sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte,
- 4 când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,
- 5 sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb – oricare ar fi – să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.
- 6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.
- 7 Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”
- 8 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 9 „Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi şi zi: ‘Iată legea arderii-de-tot. Arderea-de-tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.
- 10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul care va mistui arderea-de-tot de pe altar şi s-o verse lângă altar.
- 11 Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat.
- 12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
- 13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.
- 14 Iată legea darului adus ca jertfă de mâncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.
- 15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la darul de mâncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere-aminte de un miros plăcut Domnului.
- 16 Aaron şi fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare; s-o mănânce fără aluat, într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii.
- 17 Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.
- 18 Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.”
- 19 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 20 „Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara,
- 21 să fie pregătită în tigaie cu untdelemn şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
- 22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.
- 23 Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănânce.”
- 24 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 25 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi-le: ‘Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea-de-tot: ea este un lucru preasfânt.
- 26 Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s-o mănânce, şi anume să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii.
- 27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt.
- 28 Vasul de pământ în care se va fierbe să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.
- 29 Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea: ea este un lucru preasfânt.
- 30 Dar să nu se mănânce nicio jertfă de ispăşire din al cărei sânge se va aduce în cortul întâlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfântul Locaş, ci aceea să fie arsă în foc.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.