Skip to main content
  • WORD Research this...
    Nehemiah 7
    •   După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii.
    •   Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu,
    •   şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui şi uşile fie închise cu încuietorile în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”
    •   Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea şi casele nu erau zidite.
    •   Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul adun pe mai-mari, pe dregători şi poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
    •   Iată pe cei din ţară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
    •   Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:
    •   fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;
    •   fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;
    • 10   fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi;
    • 11   fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;
    • 12   fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
    • 13   fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci;
    • 14   fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci;
    • 15   fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt;
    • 16   fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt;
    • 17   fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi;
    • 18   fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte;
    • 19   fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte;
    • 20   fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci;
    • 21   fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;
    • 22   fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt;
    • 23   fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru;
    • 24   fiii lui Harif, o sută doisprezece;
    • 25   fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci;
    • 26   oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt;
    • 27   oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;
    • 28   oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi;
    • 29   oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;
    • 30   oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu;
    • 31   oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;
    • 32   oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei;
    • 33   oamenii din celălalt Nebo, cincizeci şi doi;
    • 34   fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
    • 35   fiii lui Harim, trei sute douăzeci;
    • 36   fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci;
    • 37   fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu;
    • 38   fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.
    • 39   Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;
    • 40   fiii lui Imer, o mie cincizeci şi doi;
    • 41   fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;
    • 42   fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.
    • 43   Leviţi: fiii lui Iosua şi ai lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
    • 44   Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.
    • 45   Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
    • 46   Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
    • 47   fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,
    • 48   fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,
    • 49   fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
    • 50   fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda,
    • 51   fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,
    • 52   fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim,
    • 53   fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
    • 54   fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,
    • 55   fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
    • 56   fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
    • 57   Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,
    • 58   fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
    • 59   fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
    • 60   Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
    • 61   Iată pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon şi din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul ca dovadă erau din Israel.
    • 62   Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.
    • 63   Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
    • 64   Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie,
    • 65   şi dregătorul le-a spus nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.
    • 66   Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,
    • 67   afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.
    • 68   Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
    • 69   patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
    • 70   Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.
    • 71   Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur şi două mii două sute de mine de argint.
    • 72   Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti.
    • 73   Preoţii şi leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor.
  • King James Version (kjv)
    • Active Persistent Session:

      To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.

      How This All Works

      Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.

      However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.

      Please Keep Your Favourite Verse Private

      Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.

      The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.

    • Loading...
  • Cornilescu (cornilescu - 2.1)

    Romanian (ro)

    Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"

    • Encoding: UTF-8
    • Direction: LTR
    • LCSH: Bible.Romanian
    • Distribution Abbreviation: cornilescu

    License

    Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society

    Source (OSIS)

    history_1.0
    Initial release
    history_2.0
    Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
    history_2.1
    Correction of multiple conversion errors
    history_2.2
    Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Basic Hash Usage Explained

At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.

We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.

Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.

Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.

Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.

The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.

We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.

Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.

Favourite Verse

You should select one of your favourite verses.

This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.

This is currently the active session key.

Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.

Neemia 7:

Sharing the Word of God with the world.
  • Share Text
    ...
  • Share Link

Neemia 7:1

Tagging this verse.

The active verse selected text should load here.

Active

Available Tags

Drag and drop the desired tag from the available ones to the active area.

To un-tag a verse, drag and drop the desired tag from active to the available tags area.

Edit Tag

Create Tag

Neemia 7:1

Notes on this verse.

The active verse selected text should load here.