Skip to main content
  • WORD Research this...
    Jeremiah 44
    •   Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros:
    •   „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Aţi văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată astăzi ele nu mai sunt decât nişte dărâmături şi nimeni nu mai locuieşte în ele
    •   din pricina răutăţii cu care au lucrat, ca mânie, ducându-se tămâieze şi slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voştri.
    •   V-am trimis întruna pe toţi slujitorii Mei prorocii ca spună: «Nu faceţi aceste urâciuni, pe care le urăsc.»
    •   Dar ei n-au vrut s-asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor şi n-au încetat aducă tămâie altor dumnezei.
    •   De aceea s-a vărsat urgia Mea şi a izbucnit mânia Mea şi în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt decât nişte dărâmături şi un pustiu, cum se vede astăzi.’
    •   Acum, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Pentru ce faceţi voi singuri un rău atât de mare, ca se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci şi nu mai rămână nicio rămăşiţă din voi?
    •   Pentru ce mâniaţi voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei ai ţării Egiptului, unde aţi venit locuiţi pentru o vreme, ca fiţi nimiciţi şi ajungeţi o pricină de blestem şi de ocară printre toate neamurile pământului?
    •   Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
    • 10   Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri.’
    • 11   De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, Îmi întorc Faţa împotriva voastră ca fac rău şi nimicesc pe tot Iuda.
    • 12   Voi lua rămăşiţele lui Iuda care şi-au îndreptat faţa ca meargă în ţara Egiptului, locuiască acolo pentru o vreme; toţi vor fi nimiciţi şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.
    • 13   Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă.
    • 14   Nu va rămâne şi nu va scăpa niciunul din rămăşiţele lui Iuda, care au venit locuiască pentru o vreme în ţara Egiptului cu gând se întoarcă iarăşi în ţara lui Iuda, unde doresc se întoarcă iarăşi se aşeze; nu se vor mai întoarce decât vreo câţiva, care vor scăpa!’
    • 15   Toţi bărbaţii care ştiau nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia:
    • 16   „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.
    • 17   Ci voim facem cum am spus cu gura noastră, şi anume aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi şi nu treceam prin nicio nenorocire!
    • 18   Dar, de când am încetat aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate şi am fost nimiciţi de sabie şi de foamete…
    • 19   De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului şi-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul şi-i aducem jertfe de băutură?”
    • 20   Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaţilor, femeilor şi tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:
    • 21   „Nu Şi-a adus aminte Domnul şi nu I-a venit Lui în minte tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, voi şi părinţii voştri, împăraţii voştri şi căpeteniile voastre, şi poporul din ţară?
    • 22   Domnul n-a putut mai sufere lucrul acesta din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-aţi săvârşit, şi de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.
    • 23   Tocmai pentru aţi ars tămâie şi aţi păcătuit împotriva Domnului, pentru n-aţi ascultat glasul Domnului şi n-aţi păzit Legea, poruncile şi învăţăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.”
    • 24   Ieremia a mai zis întregului popor şi tuturor femeilor: „Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care sunteţi în ţara Egiptului!
    • 25   Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi împlinit cu mâinile voastre ce spuneţi: «Vrem împlinim juruinţele pe care le-am făcut, aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură!»
    • 26   De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele şi v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care locuiţi în ţara Egiptului! Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: «Viu este Domnul, Dumnezeu!»
    • 27   Iată, voi veghea asupra lor ca le fac rău, şi nu bine, şi toţi oamenii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete până vor pieri de tot.
    • 28   Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda. Dar toată rămăşiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit locuiască în ţara Egiptului, vor vedea dacă se va împlini Cuvântul Meu sau al lor.
    • 29   Şi iată, zice Domnul, un semn după care veţi cunoaşte voi pedepsi în locul acesta, ca ştiţi vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastră.
    • 30   Aşa vorbeşte Domnul: Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, în mâinile celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, vrăjmaşul său, care voia să-l omoare’.”
  • King James Version (kjv)
    • Active Persistent Session:

      To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.

      How This All Works

      Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.

      However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.

      Please Keep Your Favourite Verse Private

      Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.

      The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.

    • Loading...
  • Cornilescu (cornilescu - 2.1)

    Romanian (ro)

    Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"

    • Encoding: UTF-8
    • Direction: LTR
    • LCSH: Bible.Romanian
    • Distribution Abbreviation: cornilescu

    License

    Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society

    Source (OSIS)

    history_1.0
    Initial release
    history_2.0
    Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
    history_2.1
    Correction of multiple conversion errors
    history_2.2
    Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Basic Hash Usage Explained

At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.

We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.

Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.

Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.

Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.

The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.

We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.

Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.

Favourite Verse

You should select one of your favourite verses.

This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.

This is currently the active session key.

Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.

Ieremia 44:

Sharing the Word of God with the world.
  • Share Text
    ...
  • Share Link

Ieremia 44:1

Tagging this verse.

The active verse selected text should load here.

Active

Available Tags

Drag and drop the desired tag from the available ones to the active area.

To un-tag a verse, drag and drop the desired tag from active to the available tags area.

Edit Tag

Create Tag

Ieremia 44:1

Notes on this verse.

The active verse selected text should load here.