Skip to main content
  • WORD Research this...
    1 Corinthians 15
    •   fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
    •   şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o, altfel, degeaba aţi crezut.
    •   V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,
    •   a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi,
    •   şi S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
    •   După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
    •   În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
    •   După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.
    •   Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
    • 10   Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
    • 11   Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
    • 12   Iar dacă se propovăduieşte Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi nu este o înviere a morţilor?
    • 13   Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
    • 14   Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.
    • 15   Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat morţii nu învie.
    • 16   Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
    • 17   Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre
    • 18   şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
    • 19   Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
    • 20   Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
    • 21   Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
    • 22   Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,
    • 23   dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
    • 24   În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
    • 25   Căci trebuie ca El împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
    • 26   Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.
    • 27   Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice totul I-a fost supus, se înţelege afară de Cel ce I-a supus totul.
    • 28   Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu fie totul în toţi.
    • 29   Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
    • 30   Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
    • 31   În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat am de ce laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
    • 32   Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi bem, căci mâine vom muri”.
    • 33   Nu înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
    • 34   Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre ruşinea voastră o spun.
    • 35   Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
    • 36   Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie dacă nu moare mai întâi.
    • 37   Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
    • 38   Apoi, Dumnezeu îi un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi un trup al ei.
    • 39   Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
    • 40   Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.
    • 41   Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
    • 42   Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire;
    • 43   este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere.
    • 44   Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
    • 45   De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
    • 46   Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
    • 47   Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.
    • 48   Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
    • 49   Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
    • 50   Ce spun eu, fraţilor, este nu pot carnea şi sângele moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
    • 51   Iată, spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
    • 52   într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.
    • 53   Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor se îmbrace în nemurire.
    • 54   Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
    • 55   Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
    • 56   Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea.
    • 57   Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
    • 58   De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.
  • King James Version (kjv)
    • Active Persistent Session:

      To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.

      How This All Works

      Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.

      However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.

      Please Keep Your Favourite Verse Private

      Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.

      The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.

    • Loading...
  • Cornilescu (cornilescu - 2.1)

    Romanian (ro)

    Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"

    • Encoding: UTF-8
    • Direction: LTR
    • LCSH: Bible.Romanian
    • Distribution Abbreviation: cornilescu

    License

    Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society

    Source (OSIS)

    history_1.0
    Initial release
    history_2.0
    Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
    history_2.1
    Correction of multiple conversion errors
    history_2.2
    Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Basic Hash Usage Explained

At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.

We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.

Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.

Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.

Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.

The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.

We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.

Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.

Favourite Verse

You should select one of your favourite verses.

This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.

This is currently the active session key.

Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.

1 Corinteni 15:

Sharing the Word of God with the world.
  • Share Text
    ...
  • Share Link

1 Corinteni 15:1

Tagging this verse.

The active verse selected text should load here.

Active

Available Tags

Drag and drop the desired tag from the available ones to the active area.

To un-tag a verse, drag and drop the desired tag from active to the available tags area.

Edit Tag

Create Tag

1 Corinteni 15:1

Notes on this verse.

The active verse selected text should load here.