-
WORD Research this...1 Kings 10
- 1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon în ceea ce priveşte slava Domnului şi a venit să-l încerce prin întrebări grele.
- 2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
- 3 Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.
- 4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise,
- 5 şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele, şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile-de-tot pe care le aducea în Casa Domnului.
- 6 Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
- 7 Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.
- 8 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!
- 9 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.”
- 10 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
- 11 Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.
- 12 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului şi harpe şi alăute pentru cântăreţi. N-a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor şi nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
- 13 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut şi i-a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.
- 14 Greutatea aurului care-i venea lui Solomon pe fiecare an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
- 15 afară de ce scotea de la negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării.
- 16 Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur
- 17 şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut şi, pentru fiecare din ele, a întrebuinţat trei mine de aur, şi împăratul le-a pus în casa numită Pădurea Libanului.
- 18 Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat.
- 19 Scaunul acesta de domnie avea şase trepte şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau rezemători: lângă rezemători stăteau doi lei
- 20 şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nicio împărăţie.
- 21 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur şi toate vasele din casa Pădurea Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n-avea nicio trecere.
- 22 Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram, şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
- 23 Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune.
- 24 Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
- 25 Şi fiecare îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri – aşa era în fiecare an.
- 26 Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a pus în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim, lângă împărat.
- 27 Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele şi cedrii, tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt, care cresc pe câmpie.
- 28 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de ai împăratului se ducea să-i ia cu grămada pe un preţ hotărât:
- 29 un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint şi un cal, cu o sută cincizeci de sicli. De asemenea, aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.