-
WORD Research this...1 Kings 7
- 1 Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot.
- 2 A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului: lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru şi pe stâlpi erau grinzi de cedru.
- 3 A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat.
- 4 Erau trei caturi şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă.
- 5 Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii şi, la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă.
- 6 A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă.
- 7 A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii, şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan.
- 8 Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon, pe care o luase de nevastă.
- 9 Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul, înăuntru şi în afară, şi aceasta din temelii până la streaşină şi afară până la curtea cea mare.
- 10 Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.
- 11 Deasupra erau iarăşi pietre foarte de preţ, tăiate după măsură, şi lemn de cedru.
- 12 Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei şiruri de pietre cioplite şi un şir de bârne de cedru, ca şi curtea dinăuntru a Casei Domnului şi ca şi pridvorul casei.
- 13 Împăratul Solomon a trimis şi a adus din Tir pe Hiram,
- 14 fiul unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările.
- 15 A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coţi în înălţime şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea.
- 16 A turnat două acoperişuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coţi şi al doilea era înalt de cinci coţi.
- 17 A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru acoperişurile de pe vârful stâlpilor, şapte pentru acoperişul dintâi şi şapte pentru acoperişul al doilea.
- 18 A făcut câte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele ca să acopere acoperişul de pe vârful unuia din stâlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea.
- 19 Acoperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi.
- 20 Acoperişurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii sus, lângă umflătura care era peste reţea, de asemenea erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de al doilea acoperiş.
- 21 A aşezat stâlpii în pridvorul Templului: a aşezat stâlpul din dreapta şi l-a numit Iachin, apoi a aşezat stâlpul din stânga şi l-a numit Boaz.
- 22 În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.
- 23 A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi şi, de jur împrejur, se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.
- 24 Sub buza ei erau săpaţi nişte colocinţi, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinţii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi împreună cu ea dintr-o singură bucată.
- 25 Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus, trei întorşi spre miazăzi şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
- 26 Grosimea ei era de un lat de mână şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre.
- 27 A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coţi, lată de patru coţi şi înaltă de trei coţi.
- 28 Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colţuri cu încheieturi.
- 29 Pe tăbliile dintre încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi şi, pe încheieturi, deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor, erau nişte împletituri care atârnau în chip de ciucuri.
- 30 Fiecare temelie avea patru roţi de aramă, cu osii de aramă şi, la cele patru colţuri, erau nişte poliţe turnate sub lighean şi lângă ciucuri.
- 31 Gura temeliei dinăuntrul acoperişului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, şi era lată de un cot şi jumătate; avea şi săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde.
- 32 Cele patru roţi erau sub tăblii şi osiile roţilor erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot şi jumătate.
- 33 Roţile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate.
- 34 La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia.
- 35 Partea de sus a temeliei se sfârşea cu un cerc înalt de o jumătate de cot şi îşi avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea.
- 36 Pe plăcile proptelelor şi pe tăblii a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur.
- 37 Aşa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura şi chipul erau la fel pentru toate.
- 38 A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de baţi, fiecare lighean avea patru coţi, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii.
- 39 A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei şi cinci temelii pe partea stângă a casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a casei la miazăzi-răsărit.
- 40 Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului:
- 41 doi stâlpi, cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
- 42 cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
- 43 cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
- 44 marea şi cei doisprezece boi de sub mare;
- 45 cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
- 46 Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot şi Ţartan.
- 47 Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti.
- 48 Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
- 49 sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur;
- 50 lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul casei, la intrarea în Locul Preasfânt, şi pentru uşa casei de la intrarea Templului.
- 51 Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi uneltele pe care le hărăzise tatăl său David şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Basic Hash Usage Explained
At getBible, we've established a robust system to keep our API synchronized with the Crosswire project's modules. Let me explain how this integration works in simple terms.
We source our Bible text directly from the Crosswire modules. To monitor any updates, we generate "hash values" for each chapter, book, and translation. These hash values serve as unique identifiers that change only when the underlying content changes, thereby ensuring a tight integration between getBible and the Crosswire modules.
Every month, an automated process runs for approximately three hours. During this window, we fetch the latest Bible text from the Crosswire modules. Subsequently, we compare the new hash values and the text with the previous ones. Any detected changes trigger updates to both our official getBible hash repository and the Bible API for all affected translations. This system has been operating seamlessly for several years.
Once the updates are complete, any application utilizing our Bible API should monitor the hash values at the chapter, book, or translation level. Spotting a change in these values indicates that they should update their respective systems.
Hash values can change due to various reasons, including textual corrections like adding omitted verses, rectifying spelling errors, or addressing any discrepancies flagged by the publishers maintaining the modules at Crosswire.
The Crosswire initiative, also known as the SWORD Project, is the "source of truth" for getBible. Any modifications in the Crosswire modules get reflected in our API within days, ensuring our users access the most precise and current Bible text. We pledge to uphold this standard as long as getBible exists and our build scripts remain operational.
We're united in our mission to preserve the integrity and authenticity of the Bible text. If you have questions or require additional information, please use our support system. We're here to assist and will respond promptly.
Thank you for your understanding and for being an integral part of the getBible community.
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.